OSTEOPATIE
Ce trateaza Osteopatia?
Orice pierdere de mobilitate a articulatiilor, mușchilor, ligamentelor sau viscerelor poate provoca un dezechilibru al stării de sănătate. Manifestarile pot fi diferite, de la simpla contractură la durerea cronică, alterând oricum performanța sportivă.
Osteopatia: structura echilibrată + mobilitate corectă = funcție optimală
Prin acțiunea sa specifică asupra întregului corp, osteopatul recunoaște și tratează cauzele reale ale durerilor care limitează practica sportivă. Prin eficacitatea sa, ameliorează potențialul și puterea musculară, suplețea articulațiilor și capacitatea respiratorie. Tratamentul osteopatic permite, de asemenea, o mai bună concentrare înaintea întrecerii și o recuperare optimă după efort.
Copilul sportiv
Este indicată în mod special pentru a corecta consecintele căderilor și ale traumatismelor. În mod preventiv, sunt recomandate evaluări regulate pentru supravegherea copilului sportiv și a dezvoltarii sale fizice. Este bine ca pretendenii la o activitate sportivă intensă să fie monitorizați de osteopat. Conservarea echilibrului corpului le va permite să practice un sport în mod durabil.
Trebuie să consultati osteopatul D.O:
În mod preventiv: pentru a stabili un check-up, pentru a pregăti un concurs.
În mod curativ:
– pentru a reechilibra în mod precis axele articulare care au fost perturbate de șoc.
– după fracturi, entorse, operații chirurgicale pentru o mai bună cicatrizare.
– pentru ștergerea memoriei unor traumatisme vechi.
Dar si în caz de:
– căderi fără traumatisme osoase, sau fără leziuni vizibile la radiografie.
– dureri articulare diverse.
– tenis elbow, talalgii, pubalgii, periartrite, epicondilite.
– pierderea suflului la efort, blocaj intercostal.
– sciatice, cruralgii, cervicalgii, dorsalgii, lombalgii.
– dureri de cap, tulburari ale echilibrului, amețeli.
– proastă recuperare între două întreceri sportive.
– stress, lipsa de concentrare, somn dificil.
Prezența osteopatiei în lumea sportului
La cererea organizațiilor sportive (în Franța și în lume), osteopații intervin în cadrul unor manifestări sportive de renume: Turul Franței de Velă, Trofeul Clairefontaine, Evian Masters (golf), Cupa mondială de escaladă, Paris Nisa challange / VTT, Raid Trans Massif, Campionatul Mondial de Motomarină, Air France Rugby Seven, Raliul Monte Carlo, Finala Campionatului Francez de Tenis. O prezență importantă o au osteopații în lumea fotbalului și a curselor de automobile.
Cum tratează Osteopatia?
Osteopatia, ca medicină holistică, neconventională, restabilește sănătatea prin restabilirea micromobilității fiziologice în zonele descoperite în urma diagnosticului osteopatic specific (DOS).
Separarea pe familii de tehnici ține cont de modalitatea lor de executie, o ședintă de osteopatie presupunând adesea un amestec al acestora. Predominanta unui tip de tehnici în cadrul unui tratament este rezultatul deciziei terapeutice luată de osteopat în urma diagnosticului osteopatic.
Tehnicile osteopatice urmăresc restabilirea unui echilibru global, fiecare tratament luând în considerare unitatea corpului uman și unicitatea sa în momentul tratamentului.
În funcție de gravitatea și de vechimea disfunctiilor osteopatice diagnosticate, este nevoie de una sau mai multe ședințe. Nu se lucrează sistematic în serii de sedinte, la fiecare ședință refăcându-se diagnosticul specific osteopatic.
Tehnici osteopatice funcționale
Tehnici musculo-articulare care necesită participarea activă a pacientului prin respirație și diferite contracții și relaxări musculare. Acestea se fac în sensul leziunii, cu sau fără pârghie. Au drept scop stimularea facultăților de autovindecare.
Tehnici osteopatice structurale
Cele mai cunoscute, intervin în caz de leziuni osteopatice sau pierderi de micromobilitate, mobilizând structura osoasă în limitele barierelor articulare fiziologice. Sunt tehnici cu amplitudine scăzută și velocitate crescută, cel mai adesea însoțite de un poc caracteristic. Osteopatul respectă întotdeauna barierele fiziologice, scopul acestora fiind restabilirea tensiunilor periarticulare și repozitionarea de facto a articulațiilor.
Tehnici osteopatice craniene și cranio-sacrale
Au aparut în urma descoperirii Respiratiei Primare de catre W. Sutherland și a consecinței sale, Mișcarea Respiratorie Primară la nivelul oaselor craniene și a sacrului. Aceste tehnici sunt salutare la bebeluș, imediat după naștere. Se adresează tuturor suturilor craniene, endo sau exo craniene, eventual intrabucale sau periorbitare.
Printr-o cunoaștere profundă a anatomiei, a fiziologiei, a miscărilor și ritmurilor sistemului craniosacral, se pot elibera blocajele și reda parțial sau total amplitudinea de mișcare a articulațiilor limitate în mobilitatea lor prin tehnici mecanice specifice.
Tehnici osteopatice viscerale
Raporturile dintre viscere sunt considerate asemeni unor articulatii. Viscerele prezintă o dinamică precisă, funcția lor depinzând de mobilitatea lor fiziologică, de inervarea și vascularizarea lor corectă. Aceste tehnici tind să restabilească această dinamică afectată de multiple cauze (psihice, alimentare, posturale, traumatice, chirurgicale, etc.) Prin restabilirea dinamicii organului se previn aderențele, se reface drenajul veno-limfatic și se restabiliește funcția organului.
Tehnici osteopatice fasciale
Fasciile sunt locul unei mișcări perpetue, jucând un rol fundamental: structural, biomecanic, cardiac, respirator, circulator, în metabolismul grasimilor, în cicatrizare, defensiv, neurologic, în conducerea si emiterea mesajelor, în conducerea si fluctuația L.C.R. Acestea constituie o matrice, o interfata de schimb cu mediul înconjurator. Tehnicile fasciale (directe, indirecte, semi-directe) tind să restabilească mobilitatea fascială, actionând în felul acesta la toate nivelurile corpului.
Alte tehnici
Pompaje, tracțiuni axiale, tehnici musculare, tehnicile miotensive ale lui Mitchell, tehnici Ricoil, tehnici somato-emoționale ale lui Upledger. Numeroși osteopați creează, asemenea artizanilor de artă, tehnici sau sisteme de diagnostic și tratament în care sensibilitatea lor se îmbină cu forța fundamentală și evolutivă a osteopatiei. În Franța îi putem cita (fără a fi exhaustivi) pe: TRICOT Pierre, BARAL, BRIEND René, LAURENT François, PORAS Yves, ANDRIEUX Alain, GUILLAUME Patrick.
Tehnici osteopatice în apă
Apa susține corpul, decuplează mentalul, facilitează derularea fascială și curgerea respirației primare în corp.
Tehnici compatibile cu osteopatia
Osteopatia se îmbină armonios cu numeroase alte sisteme terapeutice holistice: Respirație conștientă și decodaj emotional (Rebirth), Remedii florale Bach, presopunctură, acupunctură, homeopatie, kineziologie, posturologie etc.
Pe cine tratează osteopatia?
Femeia însărcinată
Tratamentul tulburărilor funcționale din timpul sarcinii
Mecanice: dureri coccigiene, vertebrale, sciatice
Digestive: greată, varsături, aciditate gastrică, digestie dificilă.
Uro-ginecologice: infecții urinare, micoze, senzații de greutate.
Obstetricale: prezentări distocice ale fătului (șezut, transversală), contracții sau spasme uterine.
Toate aceste disfuncții pot fi tratate și ameliorate prin sedințe de osteopatie regulate în timpul sarcinii.
Confortul sarcinii
Urmarirea osteopatică a sarcinii constituie pentru viitoarea mamă și copil siguranța unei sarcini armonioase și realizarea unei stări de confort atât de necesare: gestiunea stresului, ameliorarea funcțiilor respiratorii, o buna relație mamă-copil, ameliorarea tulburărilor circulatorii.
Osteopatia permite o mai bună adaptare a organismului la modificările tensiunilor tisulare și la depresia abdominală legate de sarcină.
Pregatirea pentru naștere
Sechelele traumatice ale bazinului pot perturba derularea corectă a nașterii. Prin tehnici specifice, osteopatul asigură mobilitatea bazinului și a axei vertebrale dereglate în special de caderi pe coccis, fracturi ale bazinului, accidente de masina, diferite cicatrici (epiziotomie, apendicită, cezariană), cicatrici de anestezie peridurală dureroase.
Osteopatia, tehnica tisulară manuală, blândă, nu comportă nici un pericol pentru mamă și făt. Osteopatul se integrează în echipa de dispensarizare: moasă, ginecolog, obstetrician.
Intervenția de predilectie în sfera ginecologică
Numeroase tehnici interne sau externe sunt folosite pentru a echilibra micul bazin la femeie, dar si la barbat.
Consecințele intervențiilor chirurgicale, ale epiziotomiei, dificultățile de procreere, incontinență în general sau postpartum, ptoza organelor, problemele de prostată sau vezică pentru barbați pot fi ameliorate sau înlăturate prin osteopatie.
Nou-născutul și copilul mic
Fiecare naștere ar trebui urmată de un examen osteopatic atent
Nașterea în sine poate fi unul dintre primele traumatisme pentru copil. Prelungită sau precipitată, aceasta poate perturba funcționarea normală a structurilor craniene. O naștere dificilă poate influența mobilitatea suturilor craniene, cu consecințe imediate sau tardive.
Adeseori copiii se nasc cu capul puțin deformat, ascuțit, cu un ochi mai închis, cu o ureche mai dezlipită sau mai avansată, cu nasul un pic strivit. Parinților li se spune că își vor reveni de la sine. În aparență da, dar echilibrul cranian este afectat, intervenția osteopatului fiind necesară.
Când trebuie consultat nou-nascutul
Nașterea a avut loc cu anestezie peridurală, travaliu prea lung (mai mult de opt ore) sau prea scurt (mai puțin de două ore), în caz de sarcină gemelară, prezentație distocică tip șezut, frontală sau bregmatică.
S-a intervenit prin tracțiune brutală a copilului, cordon ombilical în jurul gâtului, în caz de prematuritate.
S-a creat o presiune abdominală importantă pentru expulzia copilului, dupa utilizarea forcepsului sau ventuzei, cezariană, în caz de suferință fetală, reanimare.
Diametrul craniului copilului creste cu 6 cm în primele trei luni de viață extrauterină, în următoarele nouă luni crescând cu înca 6 cm.
O intervenție cât mai precoce este esențială.
Învățați să vă observați copilul. Trebuie să știți când să consultati un osteopat DO.
Copilul se cambrează pe spate când este luat în brațe sau când i se dă sânul.
Copilul este crispat cu brațele întinse sau are mâinile rigide.
Tresare la cel mai mic zgomot.
Este aton si își ține cu greutate capul.
Plânge tot timpul, doarme foarte puțin, regurgitează, nu digeră și este agitat după supt, suge greu sau îi trebuie mult timp, părul din spatele capului se macină în mod asimetric, a căzut de pe masa de înfășat (chiar dacă nu sunt semne pe radiografia de craniu).
Are o poziție asimetrică a coapselor sau a picioarelor, pune mereu un braț către spate, întoarce mereu capul în aceasi direcție și doarme mereu pe aceași parte, strabism, face otite și bronșite în mod repetitiv, are respirația zgomotoasă.
Restabilirea armoniei
Un examen foarte blând al diferitelor mobilități fiziologice (craniu, sacru, abdomen) va detecta cu usurință disfuncțiile minore care se află la originea acestor probleme. Mâinile experte și atente ale unui osteopat îi vor permite copilului să-și înceapă fără probleme drumul în viață.
Copilul mare și adolescentul
Terapie si ajutor pentru toată copilaria
La vârsta la care copilul învață să meargă, diferitele căzături, chiar și anodine, pot produce diferite disfuncții: somn perturbat, afecțiuni ORL, excitație, furie, enervare, digestie perturbată, constipație, deviația coloanei vertebrale, picioare sau genunchi deformate etc.
Osteopatia este una dintre cele mai adaptate terapii pentru corectarea sechelelor diferitelor traumatisme.
Perioada scolară
Copilul care a fost observat la scoală ca nestând locului, visător, care nu se concentrează, dislexic. va găsi un ajutor sigur în tratamentul osteopatic. Acest tratament îi va permite să se destindă, să se concentreze mai bine și să fie mai atent. Copiii sunt foarte receptivi și sensibili la confortul adus de tratament. Cu cât tratamentul va fi mai precoce, cu atât mai repede vor fi depășite dificultățile școlare.
Coloana vertebrală
Tulburările de statică la copil (scolioze, lordoze, cifoze) sunt semnul unei proaste adaptări ale corpului. Cauzele de origine viscerală, traumatică sau craniană vor fi determinate printr-un diagnostic osteopatic specific. Este necesară uneori colaborarea cu alte terapii.
Ortodonția
Aparatele dentare sunt frecvent folosite de copiii de toate vârstele. Mulți ortodontiști colaborează cu osteopații pentru reușita tratamentului și pentru confortul copilului. Aparatele ortodontice se sprijină pe structurile craniului pentru a face pârghie asupra mandibulei și a dintilor. Aceste constrângeri pot provoca: dureri de cap, de spate, amețeli, tulburări vizuale, dificultăți de concentrare, modificarea stării psihice. O urmărire osteopatică regulată în decursul îngrijirilor dentare ameliorează aceste probleme, controlând adaptarea craniului și a corpului.
Adultul și vârstnicul
Printre sechelele tardive ale unui accident de masină pot fi nevralgii, sciatalgii, lombalgii, dureri de cap, insomnii, dureri eratice, miastenie. Chiar dacă nici o leziune nu a fost vizibilă la radiografie, chiar dacă traumatismul de whiplash injury a fost moderat, unda de șoc rămâne înscrisă în corpul accidentatului provocându-i tulburări și dureri.
Ce se întâmplă în timpul unui accident ?
Șoferul și pasagerul sunt menținuți de centura de siguranță care trece peste torax la nivelul sternului și fixează oasele bazinului, iliacele, pe scaun. În timpul șocului, presiuni importante se vor exercita asupra acestor zone. Capul pleacă cu violență înainte, antrenând în mișcarea sa toată coloana vertebrală și sacrul. Corpul este supus în felul acesta unei importante forțe de inerție care îi depășeste capacitățile de absorbție. Anumite structuri se vor afla astfel în conflict, provocând simptome si dureri (uneori cu întârziere).
Craniul și bazinul sunt legate din punct de vedere anatomic
Dura mater tapisează interiorul cutiei craniene si se prelungeste ca un tub în interiorul coloanei vertebrale, atasându-se în jurul orificiilor de emergentă ale nervilor cranieni și în special la nivelul coccisului. Din cauza acestui raport anatomic particular, un șoc la nivelul sacrului poate produce disfuncții craniene. De asemenea, un șoc la cap poate provoca dureri lombare.
Legatura craniu coloană vertebrală-sacru și coccis, prin intermediul sistemului meningeal, constituie specificul muncii osteopatului.
Trebuie să consultați un osteopat D.O
După orice tip de accident, chiar si în absența unor semne radiologice obiective. Frica, emoția sunt suficiente pentru a bloca respirația, a jena funcționarea diafragmei toracice și a antrena compensații dureroase.
În toate cazurile de traumatism cranian cu sau fără pierdere de conștiență (consultarea prealabilă într-un serviciu specializat este indispensabilă).
În toate cazurile de dureri vertebrale, cervicale, dorsale sau lombare.
În cazul pierderii memoriei, de tulburări de vedere, de auz, de olfacție, insomnii, amețeli.
Pentru contuzii și sechele de fracturi.
In toate cazurile în care presiunea centurii de siguranță sau a volanului a putut provoca: jenă sau dureri respiratorii, blocarea respiratiei, senzații de angoasă, de opresie, dureri la nivelul sternului, oboseală, diminuarea tonusului, stare depresivă.
Osteopatul, printr-o palpare fină, descoperă cauza din cauză.
Sportivii de performață
Lumea animală (cai, pisici, câini)
Osteopatia este aplicată astăzi din ce în ce mai mult în tratamentul cailor (osteopatie echină), al câinilor și pisicilor, existând școli specializate și numeroase lucrări în domeniu.
Osteopatia Cranio-Sacrală
W.G. Sutherland
Fondatorul conceptului de Mișcare Respiratorie Primară (MRP) și de mișcare cranio-sacrală este W.G. Sutherland (1873 – 1954). Originar din Middle Westul american, acesta începe prin a deveni ucenic într-o tipografie, apoi jurnalist. Asa, aude vorbindu-se în 1897 de Osteopatie. Poveștile i se par atât de contradictorii încât decide să meargă la Colegiul de la Kirskville pentru a se lămuri singur. Este deosebit de impresionat de ceea ce vede – de numărul de pacienți care vin din toate părțile și de rezultatele obținute – și decide să devină osteopat. Își începe formarea în 1898 și primește diploma din chiar mâinile lui Still în 1900.
Nastrușnica idee
În cursul studiilor sale, plimbându-se pe culoarele școlii din Kirskville și observând un craniu dezarticulat a avut o intuiție care îi va modifica viața:
« Anatomia zonei temporale, este aidoma branhiilor de pește, este facută să respire ( felul în care sunt îmbinate oasele craniului par să îndice existența unei mișcări) ». Va numi această intuiție « Ideea nebună ».
Într-adevăr, regiunea scuamei temporale sugerează o mobilitate articulară construită pentru un mecanism repirator. Este momentul declanșator al unei perioade de studiu detaliat al craniului, pe care l-a întreprins în mod paradoxal, pentru a-și dovedi că ideea care îl obseda era falsă și că oasele craniene sunt sudate așa cum îl învațaseră cărțile de anatomie.
Intrigat, aprofundează cercetările studiindu-și pacienții. Progresiv își face o idee despre mișcarea fiecarui os cranian și despre cea a ansamblului.
Pentru a-l înțelege mai bine și a-l experimenta, a folosit o cască din piele pe care și-a fabricat-o singur și care comprimă la alegere diferitele părți ale craniului împiedicându-le astfel mobilitatea. Astfel constată că atunci când mișcarea este redusă la nivelul capului imediat are loc o repercursiune la nivelul sacrului. Aceasta demonstrează faptul că mișcarea craniană se trasmite prin intermediul coloanei vertebrale bazinului și membrelor inferioare (dar și invers).
Sutherland devine conștient de faptul că un os a cărui mobilitate este diminuată produce atât stări de depresie, de anxietate, semne de psihoză, tulburări de memorie și somn, dar și disfuncții în tot restul corpului și în special la nivelul organelor digestive.
În momentul în care casca era dată la o parte, oasele își reluau locul și își recăpătau mișcarea normală, iar simptomele dispăreau încetul cu încetul.
Sutherland defineste miscările « normale » ale sistemului craniosacral, anumite tipuri de leziuni și mișcările asociate, precum și tehnici de manipulare corectivă.
După douăzeci de ani de cercetări, a trebuit să accepte o evidență: toate suprafețele articulare indicau existența unui mecanism precis care permite oaselor craniene o mișcare cu o amplitudine foarte mică.
La puțin timp duăa aceste experiențe Sutherland stabilește conceptul cranian în osteopatie și publică în 1939 o scurtă monografie « The Cranial Bowl ».
Osteopatia craniană se bazează pe recunoașterea unei mobilități microscopice perceptibile manual la nivelul întregii structuri vii dar cu o aplicabilitate terapeutică majoră la nivel cranian.
Sutherland pune accentul pe utilizarea terapeutică a puterii intene a sistemului viu și nu pe aplicarea unei forțe externe:
« permiteți funcției vitale interne să-și manifeste puterea fără de greș mai degrabă decât să aplicați o forță oarbă venită din afară ».
Așadar mecanismul cranio sacral este animat din interior de o respirație celulară care antrenează o fluctuație de lichid (« Suflul de viață ») repercutată de un sistem membranos de tensiune reciprocă (MTR). Această forță motorie interioară pătrunde toate țesuturile și toate organele și le impune pulsul său ritmic: mișcarea respiratorie primară (MRP).
Conceptul cranian, după un parcurs îndelungat, este integrat și predat în conceptul global al osteopatiei din anul 1940.
Rollin Becker (1910-1996)
Îl întâlnește pe W.G. Sutherland în 1948, practică împreună cu el și menține viu învătământul său după moartea acestuia.
Marea sa contribuție este:
“Există celule peste tot, lichide peste tot, membrane peste tot. Și toate aceste elemente au cu siguranță proprietăți similare: o unitate globală de funcționare.”
Alți mari continuatori ai operei lui Sutherland în SUA sunt John Harakal, Edna Lay, Jim Jealous, Herbert Miller, Robert Fuhlford, osteopați D.O. și membri sau presedinți ai “American Cranial Academy – ACA”.
Dar si Harold Magoun, Viola Frymann și Thomas Schooley, osteopați D.O. care au venit succesiv în Anglia și Franța pentru a prezenta conceptul de osteopatie craniană încă din 1964.
In 1970 John Upledger D.O. predă pentru prima dată terapia craniosacrală unor elevi neosteopați.
În Franța, acest model este promovat în prezent de Renè Briend D.O.
Toate aceste lucrări și cercetări fac astăzi posibil ca terapia craniosacrală și modelul biodinamic să poată constitui o terapie de sine stătătoare.
Sistemul cranio-sacral este un fluid
Sistemul craniosacral este compus din oasele craniului, din coloana vertebrală, sacru, meningele craniene (duramater, arahnoida, piamater, falx cerebri, tentorium cerebelli, falx cerebelli) si rahidiene, din lichidul cefalorahidian (LCR) si din diferitele structuri de producție, absorbție și stocare ale LCR-ului, precum și din sistemul ventricular cranian. Sistemul craniosacral protejează sistemul nervos central de eventualele șocuri sau răni și are o funcție de transport de informații și nutrimente. Sistemul craniosacral este în relatie de influență reciprocă cu alte sisteme: sistemul nervos, muscular, osos, fascial, hormonal, limfatic, sanguin, respirator.
Mișcarea ritmică a craniului și a sacrului pe care o simțea W.G.Sutherland, această mișcare a sistemului nervos si fluctuație a lichidului cefalorahidian în sistemul membranos al creierului și al coloanei vertebrale sunt provocate de Respirația Primară (noțiune dezvoltată de osteopatie biodinamică). O mișcare uniformă ca un val se deplasează în interiorul sistemului craniosacral, transmițându-se scheletului, fasciilor și lichidelor, precum și ansamblului organismului.Ansamblul acestor mișcari este numit mecanismul respirator primar (MRP).
În realitate aceste ritmuri sunt mult mai complexe și nu pot fi abordate în detaliu aici.
Capacitatea organismului și a diferitelor structuri pentru a exprima această mișcare este un factor determinant al stării de sănătate a corpului. Un terapeut experimentat poate să simtă prin palpare restricțiile sau blocajele în structurile sistemului craniosacral, ale fasciilor dar și în structurile înconjurătoare cum sunt mușchii, vișcerele sau articulațiile. Aceste blocaje sau restricții de mobilitate pot avea diferite cauze: lovituri, accidente, operații, boli sau compresii și traumatisme ante sau postnatale. De asemenea pot avea cauze psihosomatice, emoționale sau datorate stresului.
Printr-o cunoaștere profundă a anatomiei, a fiziologiei, a miscărilor și ritmurilor sistemului craniosacral, putem elibera blocajele, reda partial sau total amplitudinea de mișcare a articulațiilor limitate în mobilitatea lor prin tehnici mecanice. Acest fel de a lucra l-am putea califica drept biomecanic. Acesta se concentrează asupra unui simptom, asupra originii sale structurale sau mecanice și vine cu o tehnică adaptată pentru a-l ameliora sau îndepărta.
Modelul biodinamic
Modelul biodinamic este fundamentat de ultimii 6 ani de practică din viața lui W.G. Sutherland. Într-adevăr, munca sa după 50 de ani de exersare a osteopatiei a devenit din ce în ce mai subtilă. Acesta constată uneori, pe când se concentra să simtă mișcările și ritmurile pacienților săi, că acestia se autoreglau înainte de a mai avea timp să aplice tehnica corectoare propriu zisă. Intrigat, manipula din ce în ce mai puțin din exterior și încearcă să asculte și să urmeze o forță fiziologică internă pe care o numi « Suflul de viață » și pe care o desemnă ca fiind forța care organizează vindecarea. În legătură cu aceasta Sutherland spunea: « Aveți încredere în inteligența fiziologiei interne a corpului și nu aplicați o forță oarbă din exterior ».
Acesta este principiul fundamental al modelului biodinamic. Terapeutul va evita să se focalizeze asupra simtomului și nu-l va corecta din exterior, și se va concentra pe starea de sănătate.
Conceptul de sănătate în osteopatie
Sănătatea este prezentă în alterată în interiorul nostru, boala situându-se doar la periferie. Reluarea contactului cu sănătatea din centru îi va permite corpului să se vindece și la periferie. Pentru a putea permite acestei forșe fiziologice interne, Suflul de viață, să reorganizeze sistemul, terapeutul va adopta o atitudine interioară particulară.
Acesta va fi prezent în propriul său corp, va deveni conștient de propria sa linie mediană și de spațiul din jurul său. Va intra în contact fizic cu pacientul, cu o anumită atenție și intenție, cu respect pentru a căuta spațiul de care persoana are nevoie. Este atent să nu transgreseze limitele fizice și psihologice ale pacientului.
Este posibil să stabilim dacă aceste distanțe fizice și psihologice sunt corecte prin aprecierea stării de activare a sistemului nervos autonom. Atunci când terepeutul se află la o distanță corectă, activarea sistemului nervos autonom diminuează foarte mult și urmează o relaxare profundă. Plecând de la această relaxare, este posibil să percepem si să urmăm mișcările și ritmurile interne ale corpului, pentru ca apoi să punem în contact perturbările și « Suflul de viață ». Terapeutul nu repară, ci este un martor care lasă și permite ca vindecarea să aibă loc din interior înspre exterior, conform schemei unice a pacientului respectiv.
Câmpurile de aplicare
Câmpurile de aplicare sunt numeroase deoarece osteopatia biodinamică (terapia craniosacrală) este foarte blândă și poate fi aplicată oricărei persoane, de la noul născut la persoane foarte în vârstă, aceasta chiar și în cazuri critice sau de dureri acute. Este ideală în recuperarea neuromotorie postraumatică sau postchirurgicală, în urgențele funcționale sau în reanimare, precum și în cazul copiilor prematuri incubați sau nu.
Aplicația sa se referă la tot sistemul osteoarticular, boli ale sistemului sangvin și respirator. Este deosebit de indicată în bolile sistemului nervos sau hormonal și eficace în cazul migrenelor, ale tulburărilor de somn și stărilor de epuizare. Afecțiuni mai delicate cum ar fi fibromialgia, boli neurologice sau ale sistemului nervos vegetativ pot fi de asemenea abordate. Este eficace în problemele de concentrare sau de hiperactivitate la copii (ADHD sau TDAH).Datorită blândeții sale, această ramură a osteopatiei este deosebit de indicată pentru noii nascuți. W.G. Sutherland vorbea de ramurile îndoite ale copacului care în cazul copiilor trebuie îndreptate cât mai devreme pentru ca arborele să poată crește drept.
Este doar un început, pentru ca abia acum putem vorbi despre lucrurile esențiale:
Dialogul tisular
Linia ancestrală
Recentraj energetic
Regresie conștientă
Eliberarea fluxurilor
Matricea de lumină
Conștiințe și sisteme de conștiință.
Experiența și mijloacele conștiinței.
Recuperare (sport)
Orice pierdere de mobilitate a articulațiilor, muschilor, ligamentelor sau viscerelor poate provoca un dezechilibru al stării de sănătate. Manifestările pot fi diferite, de la simpla contractură la durerea cronică, alterând oricum performanța sportivă.
Osteopatia : structura echilibrată + mobilitate corectă = funcție optimală
Prin acțiunea sa specifică asupra întregului corp, osteopatul recunoaște și tratează cauzele reale ale durerilor care limitează practica sportivă. Prin eficacitatea sa, ameliorează potențialul și puterea musculară, suplețea articulațiilor și capacitatea respiratorie. Tratamentul osteopatic permite, de asemenea, o mai bună concentrare înaintea întrecerii și o recuperare optimă după efort.
Prezenta osteopatiei în lumea sportului
La cererea organizațiilor sportive (în Franța și în lume), osteopații intervin în cadrul unor manifestări sportive de renume: Turul Franței de Velă, Trofeul Clairefontaine, Evian Masters (golf), Cupa mondială de escaladă, Paris Nisa challange / VTT, Raid Trans Massif, Campionatul Mondial de Motomarină, Air France Rugby Seven, Raliul Monte Carlo, Finala Campionatului Francez de Tenis. O prezență importantă o au osteopații în lumea fotbalului și a curselor de automobile.
Copilul sportiv
Este indicată în mod special pentru a corecta consecințele căderilor și ale traumatismelor. În mod preventiv, sunt recomandate de evaluări regulate pentru supravegherea copilului sportiv și a dezvoltării sale fizice. Este bine ca pretendenții la o activitate sportivă intensă să fie monitorizați de osteopat. Conservarea echilibrului corpului le va permite să practice un sport în mod durabil.
Trebuie să consultați osteopatul D.O
În mod preventiv: pentru a stabili un check-up, pentru a pregăti un concurs.
În mod curativ:
– pentru a reechilibra în mod precis axele articulare care au fost perturbate de șoc.
– după fracturi, entorse, operații chirurgicale pentru o mai bună cicatrizare.
– pentru stergerea memoriei unor traumatisme vechi.
Dar și în caz de:
– căderi fără traumatisme osoase, sau fără leziuni vizibile la radiografie
– dureri articulare diverse
– tenis elbow, talalgii, pubalgii, periartrite, epicondilite
– pierderea suflului la efort, blocaj intercostal
– sciatice, cruralgii, cervicalgii, dorsalgii, lombalgii
– dureri de cap, tulburări ale echilibrului, amețeli
– proasta recuperare între două întreceri
– stress, lipsă de concentrare, somn dificil
Osteopatia de urgență
OSTEOPATIA restabilește micromobilitatea tisulară.
Este vorba de un ritm profund al corpului, pe care osteopatul il percepe cu mâinile, mâini antrenate în urma unor studii de patru până la șase ani. Libertatea acestor micromiscări tisulare profunde garantează homeostazia generală a corpului. Deșeurile sunt eliminate, țesuturile îți primesc metaboliții, inervația se desfasoară pe trasee libere, lipsite de conflict. Astfel, libertatea micromobilitții tisulare garantează vitalitatea (forța și viteza) capacității de regenerare a corpului.
Asadar, este esențială îndepărtarea tuturor restricțiilor provocate de evenimentul traumatic la nivelul țesuturilor. După efectuarea diagnosticului medical de către medicul de la urgențe/SMURD și îndepărtarea oricărei suspiciuni de hemoragie internă, fractură, infarct, AVC etc, indiferent de starea de constiență, osteopatul intervine pentru a relansa ritmul tisular profund, amintit anterior. Unitatea cranio-sacrală și libertatea ei funcțională sunt esențiale în termeni de funcționalitate. Zonele cele mai importante nu sunt nici centrul nici periferia, ci porțiunile de trecere între una și cealaltă: zona dintre cilindrii toracici și axa mediastinala sau coloanele mușchilor psoas iliac și lombarele, de exemplu. La fel de importantă este masa abdomino-pelviană și libertatea de mișcare a organelor interne, peritoneului și planșeului pelvian.
Corpul, astfel echilibrat, în care fluidele circulă liber, are O CAPACITATE DE RECUPERARE DE PÂNĂ LA DOUĂ ORI MAI RAPIDĂ decât în mod normal.
Osteopatia se integrează, astfel, în mod organic, în cadrul oricarui serviciu de urgență, reanimare (ATI). În acest sens este în proiect organizarea Serviciului de Urgență Funcțională în Osteopatie (SUFO) și predarea unui modul de Tehnici de Urgență funcționale în Osteopatie (TUFO), în cadrul Școlii de Osteopatie OsteoRe.
Pe scurt, menționăm câteva tehnici osteopatice pentru intervențiile de urgență:
* Degajarea sacrului și a celor două sacro-iliace
* Decompresia articulațiilor coxo-femurale
* Degajarea spasmului muscular al iliacului
* Degajarea fosei iliace interne
* Degajarea compresiei L5-S1
* Echilibrarea coloanei lombare
* Echilibarea cupolelor diafragmatice
* Echilibrarea celor patru diafragme
* Degajarea peritoneului parietal posterior, a cilindrilor toracici
* Degajarea axei centrale cranio-sacrale
Principiile Osteopatiei
1. Unitatea funcțională a corpului uman
Ființa umană este un TOT. Aceasta formează o UNITATE completă, biologică, emoțională, spirituală (materie, energie, constiință). Corpul uman este conceput pentru a funcționa corect în TOTALITATEA sa. O perturbare într-o zonă determinată a corpului se poate manifesta în oricare zonă situată pe lanțul lezional. Orice accident într-o zonă oarecare a corpului va avea o repercusiune asupra întregului.
2. Autoaparare, autoreglare și autovindecare
Corpul are în el însuși mijloacele de a depăși boala atât timp cât relația “structură-funcțiune” este respectată, boala nefiind decât o etapă de vindecare-reglare prin care organismul se reechilibrează. Principiile lui Hipocrate trebuie respectate întocmai. Corpul posedă propriile sale modele de apărare și propriile sale sisteme de alarmă. Imunitatea ocupă un loc central în programele de restabilire a echilibrului.
3. Interdependenta structură-funcție și funcție-structură
Funcția depinde de structură. Orice perturbare a unei articulații, de exemplu, se repercutează asupra funcționării ei: limitarea mișcării, durere etc. Funcția depinde de structura: integritatea structurală, libertatea de ritm și de mișcare musculo-scheletică garantează armonia de funcționare a sistemelor nervos și circulator. Structura depinde de funcție: orice imobilizare prelungită a unei articulații duce la fibroză articulară. Fasciile sunt considerate, de către dr. A. T. Still, părintele osteopatiei, un element fundamental, restricțiile de mobilitate la acest nivel fiind la originea a numeroase perturbări funcționale.