Energiile Reiki

Oricine are acces la Reiki pentru ca el începe în interiorul fiintei.
Mikao Usui

 

Reiki Tradițional

Reiki este o practică spirituală descoperită în 1922 de japonezul Mikao Usui, care de atunci a fost dezvoltată și adaptată de numeroși maeștri. Reiki folosește tehnica denumită vindecarea prin intermediul palmelor, tehnica prin care practicanții transferă energia universală ki, proces care duce la (auto)vindecare și atingerea stării de echilibru spiritual.

Reiki-ul îsi are originile în adâncul timpurilor și-n profunzimile noastre, ca metoda simplă de vindecare sau de autovindecare. Cu toții știm că punem mâinile acolo unde simțim durere, și asta în mod spontan! Este un gest de o perfectă naturalețe. Am putea spune că facem cu totii Reiki încă de la naștere în mod inconștient și fără să punem un nume metodei.

Capacitatea de a utiliza Reiki-ul se face printr-un șir de inițieri, începând cu un prim ritual care face deschiderea energetică. În acest mod creștem puterea palmelor de a transmite energia de vindecare subtilă și spirituală. Devenim astfel canale de iubire capabile să asigure contactul cu energia Reiki puternică energie de vindecare holistică.

Karuna Reiki

Karuna este un cuvânt sanscrit folosit în hinduism, în budism si în zen si înseamnă actul de compasiune sau orice acțiune făcută pentru a vindeca suferința aproapelui.

Când utilizam Karuna Compasiunea însăși, suntem mai receptivi și mai deschiși energiilor curative, iar procesul de autoarmonizare este accelerat. Din vechime se știe că energia Karuna este bine să fie însoțită de prajnaparamita, înțelepciunea primordială, pentru a obține efectul cel mai benefic și cel mai puternic.

Karuna Reiki permite lucrul cu modestie și respect, în strânsa conexiune cu Maeștrii de lumină.

Aceasta energie are calitatea de a învălui împerună atât corpurile energetice ale terapeutului cât și cele ale persoanei receptoare, spre deosebire de Reiki-ul tradițional care circulă prin corpurile energetice și armonizeaza acolo unde este necesar.

De asemenea, Karuna Reiki permite conectarea cu Mama-pământ.

Inițierea provoacă deseori experiente cu ghizii de lumină, contactarea Sinelui superior și chiar conștientizarea prezentei vindecatoare a altor ființe de lumină.

Energia Reiki

Reiki-ul este o forma de Ki pe care am putea s-o numim «forța spiritului» sau «putere spirituală». Reiki-ul organizează interacțiunea, în sens holistic, a tuturor formelor subordonate Fortei de Viață. Această energie armonizează între ele cele trei părți arhetipale ale personalitatii: copilul interior, Eul inferior și Eul superior, pentru ca acestea sa poată rămâne împreună, într-un singur sistem, în loc de a se dispersa din cauza caracteristicilor lor atât de diferite.

Există multe tipuri de tratamente energetice ce pot fi similare Reiki-ului. Toate aceste metode de transfer de energie sunt unite prin patru proprietăți comune:

Capacitatea de a utiliza Reiki-ul se face printr-un proces de initieri începând cu un prim ritual care face deschiderea. Toate tehnicile Reiki fac parte dintr-o cale spirituală. Reikiul nu necesită ghidarea energiei cu propriul nostru spirit. Reiki-ul este ghidat de Puterea superioară a Vieții care cunoaște cea mai benefică combinație vibratoare și cel mai eficace fel de acțiune. Reiki-ul nu are efecte nocive.

Sistemul de vindecare Usui: Sensei Usui a înființat în Japonia organizația de Reiki și a fost primul ei președinte. El a inițiat 18 Maestri de Reiki. Unul dintre acestia, Chujiro Hayashi, ofițer de marină, a inițiat la rândul sau 16 Maeștri și a fondat o clinică la Tokyo. În 1941, Hawayo Takata este cea care i-a succedat si, cel mai important, a deschis calea pentru Reiki în Canada și Statele Unite formând la rândul ei 22 de Maeștri. Așa a debutat Reiki-ul, mai întâi în Japonia, iar astazi, grație maestrei Hawayo Takata, este prezent peste tot în lume. Exista un foarte mare numar de Maestri de Reiki, fie independenți, fie apartinând unor organizații de Reiki.

Scurt istoric

Reiki-ul este o formă budista a Qi Gong-ului cu influențe din sintoism. Aceasta metodă i-a fost revelata lui Sensei Mikao Usui, originar din Kyoto, Japonia, pe la începutul secolului al XX-lea. El va denumi aceasta Rei-Ki, ceea ce în japoneză înseamnă pentru Rei: sacru, spirit, dar, spiritul naturii sau spirit invizibil, în timp ce Ki ar corespunde termenilor de energie, natura, talent.

Global, denumirea de Reiki s-ar traduce energie universală de viață.

În ceea ce privește calea parcursă de Mikao Usui până la afirmarea lui ca terapeut, sunt multe variante și controverse. Cert este ca el a avut o perioadă de izolare pentru a-și cauta propria cale și adevarata lui misiune.

Aceasta perioadă petrecută în meditație pe muntele Kurama i-a permis să descopere puterea vindecătoare a energiei Reiki transmisă prin intermediul mâinilor. De asemenea, el primește pe cale spirituală simbolurile utilizate și astăzi în practica Reiki și capacitatea de a transmite energia Reiki elevilor săi prin inițieri (acordaje energetice). Se pun astfel bazele unei tehnici de vindecare deosebit de simplă și eficace.

INIȚIERI ÎN REIKI
Linia de inițiere în Usui Shiki Ryoho Reiki:

Mikao Usui
Chujiro Hayashi
Hawayo Takata
Phillys Lei Furumoto
Lee Farmer
William Lee Rand
Dorina Mocanu
Amalia si Mircea Laurentiu

Stagii de inițiere în Reiki

Reiki-ul Traditional, la ora actuală, este transmis în patru nivele :

GRADUL I: Practicantul de Reiki învata, mai întâi, să lucreze prin contact direct și în momentul prezent
GRADUL al II lea: Practicantul lucrează la distanță și dincolo de timpul fizic
GRADUL al III lea: Practicantul este initiat la simbolul de Maestru
GRADUL al IV lea: permite practicantului să transmita Reiki-ul la rândul său.
Se începe prin Reiki traditional și o data ajuns la gradul al III lea se poate continua cu sistemul Karuna Reiki (gradul I si al II lea). Gradul al IV lea de Reiki tradițional permite accesul la gradul al IIIlea de Karuna (gradul de maestru).

CONTACT & PROGRAMĂRI

Consultații: adult, urgență, copii
Program: luni, marți, joi, vineri
Preț: 250 lei / 350 lei prioritate / 450 urgență
Contact+40 745 544 566 / +40 726 215 057 / mircealaurentiu@osteore.ro

Newsletter

Intrați în dimensiunea cunoașterii despre sănătate

 

Vreau să mă abozez